Ordonanta de Urgenta prin care persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si/sau in baza unor convenţii/contracte civile de prestari servicii sunt obligate la plata contribuţiilor individuale de asigurari sociale si de asigurari pentru somaj a fost publicata, vineri, in Monitorul Oficial.
Ordonanta de Urgenta nr. 82/2010 pentru modificarea art. 7 alin. (1) pct. 2 subpct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si pentru modificarea art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 638, din 10 septembrie 2010. Actul normativ, adoptat saptamana trecuta de Executiv, vizeaza persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si/sau in baza unor conventii/contracte civile.
Conform declaratiilor facute de ministrul muncii, Ioan Botis, noile prevederi sunt aplicabile incepand cu data de astazi, 13 septembrie.
"Este de precizat ca plata contributiilor la sistemul de asigurari de sanatate se face in conditiile Legii 95/2006 privind reforma in sistemul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare. OUG adoptata nu mai face referire la plata contributiilor de sanatate pentru veniturile obtinute din activitati profesionale, altele decat cele salariale. Eliminam astfel problemele create de depunerea, de catre fiecare beneficiar, a acelei declaratii si a platii”, a precizat ministrul muncii.
Ministrul a precizat, tot la finalul sedintei de saptamana trecuta, ca o alta modificare vizeaza corectarea stagiilor de cotizare, astfel incat stagiul minim pentru asigurarile de somaj va fi de 12 luni in ultimii 2 ani si de 15 ani pentru contributiile la pensii.
„Am corectat o problema care trebuia corectata, avand in vedere faptul ca foarte multi plateau contributii, de exemplu, la sistemul asigurarilor de somaj si nu beneficiau, nu atingeau intotdeauna sau atingeau extrem de greu stagiul complet de contributie” a subliniat ministrul Ioan Botis.
Astfel, prin OUG nr. 82/2010 sunt evidentiate situatiile in care sunt realizate venituri de natura profesionala definite la art.7 alin (1) pct. 131 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare (drepturile de autor) in mod ocazional, respectiv cu caracter de regularitate, precizandu-se pentru fiecare dintre situatii daca se datoreaza sau nu contributiile individuale la sistemul de asigurari sociale si pentru somaj, dupa cum urmeaza:
1 - persoanele care, in mod ocazional, realizeaza pe langa veniturile de natura salariala, si venituri de natura profesionala - drepturi de autor -, nu datoreaza contributiile individuale si pentru aceste venituri de natura profesionala.
2 - persoanele care, in mod ocazional, realizeaza exclusiv venituri de natura profesionala - drepturi de autor - , datoreaza contributiile individuale. in aceasta situatie baza de calcul anuala nu poate depasi de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
3 - persoanele care realizeaza, cu caracter de regularitate, pe langa veniturile de natura salariala, si venituri de natura profesionala - drepturile de autor -, datoreaza contributiile individuale si pentru aceste venituri de natura profesionala. in aceasta situatie baza de calcul lunara nu poate depasi de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
4 - persoanele care realizeaza, cu caracter de regularitate, exclusiv venituri de natura profesionala - drepturi de autor -, datoreaza contributiile individuale. in aceasta situatie baza de calcul lunara nu poate depasi de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Potrivit actului normativ, "orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul dintre urmatoarele criterii:
a) beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;
b) in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste exclusiv baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si contribuie cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu
capitalul propriu;
c) platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;
d) platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit".
In acelasi timp, in OUG se specifica faptul ca aceste prevederi nu sunt valabile si pentru persoanelor asigurate in alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, si persoanelor care au calitatea de pensionari.
De asemenea, conform noii OUG, obligatia declararii, calcularii, retinerii si platii contributiilor individuale de asigurari sociale si de asigurari pentru somaj, corespunzatoare veniturilor de natura profesionala revine platitorului de venit.
In acest sens, platitorii de venit au obligatia de a depune, lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au platit veniturile de natura profesionala, cate o declaratie privind evidenta nominala a persoanelor care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele de natura salariala. Aceste declaratii se depun la casele teritoriale de pensii, respectiv la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, precum si a municipiului Bucuresti, in a caror raza teritoriala isi are sediul platitorul de venit.
Totodata, actul normativ cuprinde reglementari tehnice cu privire punctajul mediu anual pentru stabilirea pensiei, stagiul de cotizare aferent precum si cu privire la valorificarea acestor tipuri de venituri la stabilirea stagiului de cotizare si a indemnizatiei de somaj.
Astfel, pentru perioadele in care s-au datorat si s-au platit contributiile individuale de asigurari sociale, numarul de puncte realizat lunar in sistemul public de pensii se calculeaza potrivit art. 78 din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, la care se aplica coeficientul rezultat ca raport intre cota de contributie individuala de asigurari sociale si cota de contributie de asigurari sociale aprobata pentru locurile de munca in conditii normale.
OUG nr. 82/2010 prevede, in acelasi timp, ca pentru persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, stagiul de cotizare in sistemul public de pensii se constituie din toate perioadele pentru care s-a datorat si s-a platit contributia individuala de asigurari sociale, conform prezentei ordonante de urgenta.
In acelasi context, perioadele in care s-au datorat si s-au platit contributiile individuale de asigurari pentru somaj in conformitate cu prevederile prezentului articol constituie stagiu de cotizare in sistemul asigurarilor pentru somaj.
De asemenea, veniturile de natura profesionala, altele decat cele de natura salariala, pentru care se datoreaza si se platesc contributiile individuale de asigurari pentru somaj se iau in calcul la stabilirea cuantumului indemnizatiei de somaj, potrivit legii, prin aplicarea asupra acestora a unui coeficient rezultat ca raport intre cota de contributie individuala de asigurari pentru somaj si cota de contributie datorata la bugetul asigurarilor pentru somaj, potrivit legii, de catre persoanele asigurate in baza contractului de asigurare pentru somaj.
Actul normativ cuprinde reglementari cu privire la procedura de restituire sau compensare a sumelor reprezentand contributii achitate in plus ca urmare a depasirii plafonului de 5 salarii medii brute pe economie. Asadar, sumele reprezentand contributii achitate in plus ca urmare a depasirii plafonului prevazut se restituie sau se compenseaza, la cererea asiguratului, depusa la casele teritoriale de pensii, respectiv la agentiile pentru ocuparea fortei de munca.
Traduceri autorizate, traduceri legalizate
Sursa: Avocatnet.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu